Controlul durerii sau algiatria, este o ramură a medicinei care folosește o abordare interdisciplinară pentru ameliorarea suferinţei și îmbunătăţirea calităţii vieţii celor care trăiesc cu durere cronică. Echipa tipică de gestionare a durerii include medicii, farmaciștii, psihologi clinicieni, fizioterapeuţi, terapeuți ocupaţionali, asistenți medicali.
Echipa poate include și alţi specialiști în sănătatea mintală și terapeuţi de masaj. Durerea se rezolvă uneori prompt, odată ce traumatismele sau patologia de bază se vindecă și este tratată de un medic, cu medicamente, cum ar fi analgezice și (ocazional) anxiolitice.
Gestionarea eficientă a durerii cronice (pe termen lung), totuși, necesită frecvent eforturile
coordonate ale echipei de management de caz.
Când durerea persistă iar știinţa medicală nu poate identifica cauza durerii, sarcina medicinii este de a înlătura suferința. Abordările de tratament pentru durerea cronică includ măsuri farmacologice, cum ar fi analgezice, antidepresive și anticonvulsivante, proceduri intervenţionale, terapie fizică, exerciții fizice, gheață și/sau căldură și măsuri psihologice, cum ar fi biofeedback și terapia comportamentală cognitivă.
Durerea acută trădează, din punct de vedere biologic, o distrucţie tisulară cu potenţial de gravitate. Este, de fapt, un semnal de alarmă al organismului, menit să-i permită oprirea unei activităţi distructive, facilitând procesul regenerator.
Durerea acuta rezulta in cea mai mare parte din boala, inflamatie sau lezare a tesuturilor. Acest tip de durere apare in general brusc, de exemplu dupa traume sau interventii chirurgicale, si poate fi insotit de anxietate sau stres emotional. Cauza durerii acute poate fi de regula diagnosticata si tratata iar durerea este autolimitativa, adica este limitata la o perioada de timp si la o anume severitate. In unele cazuri rare ea poate deveni cronica. Serveste ca o avertizare privind o boala ori o amenintare pentru organism.
Durerea cronica este larg privita ca reprezentand boala insasi. Ea poate fi mult inrautatita de catre factorii de mediu si cei psihologici. Durerea cronica persista o perioada de timp mai lunga decat durerea acuta si este rezistenta la majoritatea tratamentelor medicale. Ea poate si adesea chiar cauzeaza probleme grave pentru pacient. Semnalele dureroase raman active in sistemul nervos timp de saptamani, luni sau ani. Efectele fizice includ tensiunea musculara, mobilitatea limitata, lipsa de energie si schimbari in pofta de mancare. Efectele emotionale includ depresie , suparare, anxietate si teama de reimbolnavire. O asemenea teama poate impiedica persoana sa revina la munca sa obisnuita sau la distractiile sale.
Controlul durerii include comunicarea pacientului cu privire la problema durerii. Pentru a defini
problema durerii, un furnizor de servicii medicale va pune probabil întrebări precum:
Cât de intensă este durerea?
Cum simt durerea?
Unde este durerea?
Ce anume face ca să diminueze durerea?
Când a început durerea?
Evaluarea intensitatii durerii
Scalele de evaluare a intensitatii durerii pot fi folosite ca parte din screening-ul si evaluarea generala a durerii. Pacieţii trebuie întrebaţi minim despre durerea actuală (la momentul prezent), durerea cea mai intensă, cât şi despre durerea medie în ultimele 24 de ore. Pentru o evaluare comprehensivă, trebuie inclusa şi durerea cea mai intensa din ultima săptămână, durerea la repaus şi durerea la mobilizare.
SCALA NUMERICĂ
Verbala: „Ce număr descrie durerea cea mai mare pe care aţi avut-o în ultimele 24 de ore, de la 0 (nici o durere) la 10 (durerea cea mai mare pe care v-o puteti imagina)?”
Scrisa: „Încercuiţi numarul care descrie durerea cea mai mare pe care aţi avut-o în ultimele 24 de ore.” 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10. Nici o Cea mai mare durere durere imaginabila Raportarea durerii de catre pacient este standardul îngrijirii.
Dacă pacientul nu este capabil să raporteze verbal durerea, se face heteroevaluare. Leziunea tisulară şi stimularea toxică a ţesuturilor în timpul intervenţiei chirurgicale induc trafic nociceptiv, inflamaţie şi fenomene de neuroplasti-citate.
Aceste trei elemente, cu o variabilitate interindividuală importantă, determină percepţia, expresia clinică şi tiparul de evoluţie al durerii posto-peratorii.
Persistenţa durerii postoperatorii după repararea definitivă a ţesuturilor lezate are origine multifactorială. Anumiţi factori de risc, legaţi de pacient (biologici, psihologici, sociali), de tipul de chirurgie, de mediul spitalicesc şi de cel ambiant, de analgezice şi de calitatea analgeziei, pot favoriza
sau chiar produce o durere postoperatorie intensă (DPOI) şi/sau persistentă (DPOP). Durerea
postoperatorie persistentă, întâlnită la 10-60% dintre pacienţii operaţi, poate produce o serie de complicaţii (scăderea capacităţii de muncă şi calităţii vieţii, dereglări de somn, disfuncţii cognitive, sindrom de stres post-traumatic, depresie etc.), urmate de pierderi economice majore, atât pentru familia pacientului, cât şi pentru stat.
Durerea postoperatorie persistentă O durere postoperatorie trebuie considerată persistentă după un răstimp rezonabil de la intervenţie, când faza algică acută şi-a realizat misiunea biologică de protecţie, iar ţesuturile lezate au fost reparate definitiv şi, aparent, nu mai există alţi factori, care ar întreţine inflamaţia şi ar activa nociceptorii. Nu există, deocamdată, un consens în literatură referitor la termenul potrivit pentru durerea postoperatorie, care se prelungeşte neobişnuit de mult – „persistentă” sau „cronică”, – ambii termeni fiind utilizaţi la fel de frecvent pentru descrierea aceluiaşi fenomen. Asociaţia Internaţională pentru Studiul Durerii (IASP) şi Înalta Autoritate a Sănătăţii din Franţa (HAS), definesc drept „cronică” durerea care se menţine mai mult de 3 sau de 6 luni şi care are consecinţe de ordin psihologic, socio-profesional şi economic.
Durerea postoperatorie persistentă (DPOP) după Macrae este durerea care nu exista înainte de intervenţia chirurgicală, dar apărută după ea şi care persistă mai mult de 2-3 luni după operaţie, alte cauze fiind excluse (proces neoplazic, leziuni actinice, infecţii cronice.). Aşadar, momentul începerii cronometrării este fundamental. Deasemenea, este foarte important de a face diferenţă între persistenţa în postoperatoriu a durerii preoperatorii, care, de obicei, însă nu întotdeauna, este simptomul bolii, pentru care s-a intervenit chirurgical, şi care se poate acutiza din nou, şi durerea postoperatorie propriu- zisă, care se prelungeşte neobişnuit de mult. Această diferenţiere este făcută extrem de rar în literatură. În lipsa unui consensus, se conturează trei variante de abordare:
Durere inexistentă preoperatoriu sau apărută cu foarte puţin timp îna-inte (de ex., cezariană, by-pass coronarian), unde DPOP nu va fi cauzată de complicaţiile chirurgicale tardive, ci de eventuale leziuni de nervi;
Durerea prezentă preoperatoriu, dar fără legătură cu intervenţia chirurgicală (de ex., lombalgia, artralgia), fiind întreţinută de o inflamaţie de origine dublă, tisulară şi neurală.
Durere existentă preoperatoriu de mai mult timp, aflată în relaţie cu intervenţia chirurgicală (de ex. tumoră, hernie de disc, colecistită), dar care se va agrava postoperatoriu, fiind întreţinută prin mecanisme de origine mixtăexces de nocicepţie, inflamaţie, neuropatie.
Incidenţa durerii postoperatorii persistente Incidenţa DPOP este greu de estimat din cauza
variabilităţii mari în metodologia studiilor fectuate, fiind disponibile rezultate destul de eterogene
pentru acelaşi tip de chirurgie. Cu toată eterogenitatea datelor, raportate în literatură, se pot reliefa şi formula, totuşi, marile tendinţe. Astfel, incidenţa globală a durerii postoperatorii persistente este estimată la 15-30%.
Factorii de risc pentru durerea acuta
Durerea acuta poate fi cauzata de multe evenimente sau circumstante, incluzand:
Interventie chirurgicala
Oase rupte
Lucrari dentare
Arsuri sau taieturi
Tratament: antialgice + antiinflamatoare + derivati de morfina + analigezice+mialgin
Factorii de risc pentru durerea cronica
Acuzele fecvente de durere cronica includ :
Durerea de cap
Durerea dorso–lombara ( de sale)
Durerea legata de cancer
Durerea artritica
Durerea neurogena (durerea rezultata din lezarea nervilor)
Durerea psihogena (durere datorata nu unei boli trecute sau leziuni sau vreunui semn vizibil de leziune interioara )
Durerea cronica poate avea la origine o trauma initiala/leziune sau infectie sau poate exista o cauza permanenta a durerii. Totusi, unii oameni sufera de durere cronica in absenta oricarei leziuni trecute sau a oricarei dovezi de leziune corporala. Sute de sindroame dureroase sau tulburari compun spectrul durerii. Exista cele mai benigne, trecatoare senzatii de durere, cum sunt cele ca intepatura de ac. Exista durerile nasterii, durerea infarctului miocardic, precum si durerea ce uneori survine dupa amputarea unui membru. Exista si durerea care insoteste cancerul si durerea care urmeaza unei traume severe, cum este cea legata de leziuni la nivelul capului si al coloanei vertebrale. O mostra a sindroamelor dureroase frecvente este expusa mai jos in ordine alfabetica:
Arahnoidita
Artrita
Durerea de spate
Durerea de arsura
Durerea de cancer
Durerile de cap
Sindroamele de durere musculara miofasciale
Durerea neuropatica
Sindromul distrofiei simpatice reflexe
Leziuni de stres repetat
Sciatica
Zona Zoster si alte tulburari dureroase care afecteaza pielea
Raniri sportive
Stenoza spinala
Dureri de interventie chirurgicala
Tulburari temporomandibulare
Traume
Boli vasculare sau leziuni vasculare
Mecanismele durerii postoperatorii persistente
Reflexul de axon, inflamaţia neurogenă şi hiperalgezia primară
Orice factor lezional sau cu potenţial lezional şi orice formă de energie poate activa terminaţiunea nervoasă liberă, care joacă rolul de nociceptor. „Specializarea” nociceptorului este determinată de „setul” de receptori bi-ochimici elementari şi de canalele ionice de diferit tip, aranjate ordonat în bi-stratul lipidic al terminaţiunii nervoase libere amielinizate.
Receptorii biochimici elementari, care conţin un por (canal ionic), se numesc ionofori (de ex., receptorii ASIC). Ei vor asigura, după activare, fluxul intraneuronal de ioni, care va forma, după atingerea unui anumit prag, potenţialul de acţiune.
Potenţialul de acţiune deţine o parte din informaţia nociceptivă primară, codificată după intensitate şi frecvenţă. Receptorii biochimici elementari, care sunt cuplaţi cu sisteme citoplasma-tice de traducere a informaţiei, se numesc metabotropi (de ex., receptorii pentru prostaglandine, histamină sau leucotriene). Ei au funcţia de a regla conductanţa ionoforului şi de a genera un flux intra-neuronal de substanţe biologic active (SBA), care va declanşa reflexul de axon. Totodată, SBA vor transmite informaţia nociceptivă cu fluxul axonal centripet spre cornul medular dorsal.
Mecanismele transducţiei la nivelul receptorului periferic sunt cunoscute doar parţial. După activarea nociceptorului, se declanşează reflexul de axon – fibra nervoasă „transpiră”, eliberând în micro-mediul ei o serie de SBA (substanţa P, factorul de creştere neuronal NGF, peptidul legat de gena calcitoninei CGRP ş.a.), care vor dilata vasele sanguine adiacente, vor iniţia mecanismele repa-ratorii celulare, vor contracta musculatura netedă şi vor „chema” celulele imune. Ca rezultat, se declanşează o inflamaţie sterilă, numită neurogenă.
Scăderea pragului de sensibilitate (răspunsul cel mai important, dat de un stimul supraliminal), descărcările persistente după o stimulare prelungită sau descărcările spontane traduc sensibilizarea periferică a sistemului (sensi-tizarea şi hiperalgezia primară, în limitele câmpului receptor activat).
Hiperalgezia secundară, receptorul NMDA şi neuroplasticitatea
Potenţialele de acţiune, precum şi fluxul axonal centripet de SBA, conduse prin fibra aferentă primară spre cornul medular dorsal, vor sensitiza retro-grad toate fibrele nervoase (toate câmpurile receptoare), care contactează cu neuronul de convergenţă. În rezultat, pragul de sensibilitate ale acestor câmpuri receptoare va scade (esenţa fenomenelor de sensitizare şi de hiperalgezie secundară).
Neuronul de convergenţă, la rândul lui, după procesarea segmentară a informaţiei (poarta de control medular), va transmite informaţia nocicep-tivă mai departe, sub formă de potenţiale de acţiune şi flux axonal de SBA, compus din cel puţin 20 de substanţe diferite. Mecanismele centrale ale hiperalgeziei sunt foarte apropiate pentru diferite tipuri de durere, inflama-torie sau neuropată. Receptorul N-metil-D-aspartat (NMDA) este unul de interes deosebit.
În stare de repaos, el este inactiv, iar canalul lui ionic este blocat cu ioni de magneziu. După aplicarea unui stimul intens şi repetat, depolarizarea neuronului este urmată de deschiderea canalului ionic al receptorului NMDA, ce asigură intrarea masivă a calciului în celulă.
Concentraţia înaltă de calciu intracelular activează cu predilecţie NO-sintaza – generatorul intracelular de oxid nitric (NO), şi ciclo-oxigenaza de tip 2 (COX-2), care este baza sintezei de prostaglandine la nivel central. NO şi prostaglandinele pot difuza, apoi, în elementele presinaptice sau în celulele gliale. Prin acest mecanism, se ampli-fică eliberarea presinaptică de glutamat şi se creează bucle de retrocontrol pozitiv, care contribuie la dezvoltarea hiperexcitabilităţii centrale. În afara proprietăţii prostaglandinelor de a amplifica eliberarea presinaptică a neuromediatorilor, în special, al glutamatului, ele mai acţionează şi postsinaptic, asupra protein-kinazelor PKC şi PKA, cu activarea receptorilor şi canalelor ionice postsinaptice.
Prostaglandinele mai diminuează şi influ-enţele inhibitorii ale interneuronilor inhibitori gabaergici şi glicinergici prin inhibarea directă a receptorilor GABA şi receptorilor pentru glicină, via re-ceptorii EP2. Pe lângă acestea, oxidul nitric şi calciul acţionează la nivelul transcripţiei genetice prin modificarea expresiei genelor cu expresie imedia-tă (c-FOS, c-JUN şi COX-2) şi genelor cu expresie tardivă ca, de exemplu, cele care codifică prodinorfina, receptorul substanţei P (receptorul NK1), neuro- trofinele (de ex., BDNF) şi receptorii neurotrofinelor (de ex., receptorul trkB, care interacţionează cu BDNF). Aceste proteine, sintetizate prin mecanisme-le descrise, sunt responsabile de activările celulare pe termen lung, care stau la originea neuroplasticităţii centrale – esenţa mecanismelor de cronicizare a durerilor postchirurgicale şi a fenomenelor de memorizare a durerii. Actualmente este bine demonstrat faptul că leziunea sau stimularea noxică a ţesuturilor periferice este urmată de modificări moleculare de durată în neuronii sistemului nervos central şi periferic. Afirmaţia este valabilă şi în cazul stimulilor non-noxici, dacă aceştea sunt prelungiţi.
Factorii de risc pentru durerea postoperatorie persistentă
Hiperalgezia primară şi cea secundară, precum şi fenomenul de neuroplasticitate, nu sunt în măsură, singure, să explice, de ce la unii pacienţi durerea postoperatorie devine cronică, iar la alţii – nu. Ori, inevitabil, în direcţionarea evoluţiei fenomenelor participă şi o serie de factori de risc, existenţa cărora abia recent a început să fie suspectată, iar identificarea lor activă este o direcţie contemporană de studiu a durerii perioperatorii.
Analogic altor condiţii clinice, ce operează cu noţiunea de „factor de risc”, în cadrul durerii postoperatorii persistente, factorii de risc pot fi clasificaţi fie după principiul temporal (preoperatorii, intraoperatorii şi postoperatorii),fie după cel al originii (genetici, psiho-sociali, de mediu, de tipul intervenţiei etc.).
Factori post-operatorii
Durere postoperatorie acută, moderată sau severă, prost controlată
Factorii preoperatorii Preoperatoriu, există factori predictivi indirecţi pentru DPOP, deoarece ei corelează cu intensitatea durerii acute postoperatorii, şi factori predictivi direcţi ai DPOP. Se pare că
genetica influenţează atât percepţia dureroasă, cât şi răspunsul la analgezice. Existenţa unei dureri preoperatorii, caracterizată în intensitate şi durată, reprezintă un factor favorizant pentru durerea postoperatorie intensă, indiferent de tipul intervenţiei chirurgicale . În mod particular, acest fapt a fost demonstrat în studii prospective pentru histerectomie, herniotomie, amputaţii, chirurgia sânului.
Durerea preoperatorie este, de asemenea, un factor favorizant pentru cronicizarea durerii
acute postoperatorii, chiar şi în cazul intervenţiilor chirurgicale ambulatorii.
Consumul preoperatoriu de analgezice, care este reflectarea unei dureri preexistente, este, la fel, un factor predictiv al DPOP, indiferent de tipul intervenţiei: histerectomie, herniotomie, chirurgia sânului, chirurgia toracică, chirurgia genunchiului. Utilizarea în preoperatoriu de analgezice opioide le–
ar putea modifica farmacodinamica în postoperatoriu. Repetarea intervenţiei chirurgicale pe acelaşi loc este un factor agravant pentru DPOP, fapt demonstrat, de exemplu, pentru histerectomia după cezariană, cezariana multiplă, intervenţii repetate pe sân sau pe coloana vertebrală . Genul feminin este considerat un factor agravant pentru durerea posto-peratorie intensă. Cu toate că această afirmaţie este pusă la îndoială de anumiţi autori, totuşi, genul feminin a fost validat ca element al unui scor de predicţie atât a intensităţii durerii postoperatorii, cât şi a DPOP.
Vârsta tânără (<55 de ani) este, de asemenea, un factor de risc pentru durerea acută postoperatorie intensă. Totuşi, acest factor pare a fi dependent de tipul de chirurgie, de exemplu, pentru chirurgia digestivă sau cea toraci-că. Dimpotrivă, în intervenţiile ortopedice, factorul agravant pentru durerea postoperatorie intensă este vârsta înaintată. Elementele bio-psiho-sociale sunt importante, însă deseori ignorate, deoarece nu sunt căutate. Aşteptările pacientului par a fi un element major al stresului, responsabil de cronicizarea durerii, iar echipele chirurgicale şi de anestezie ar trebui să le ia în consideraţie cât mai precoce. Catastrofismul preoperatoriu este predictiv pentru durerea acută postoperatorie intensă după cezariană, protezare, chirurgia sânului şi pare a fi mai marcat latineri.
Catastrofismul preoperatoriu corelează cu cel postoperatoriu. Pesimismul şi absenţa susţinerii sociale sunt indicatorii cu ponderea cea mai mare în cronicizarea durerii după amputaţie; mai mult, aceşti indicatori se iau în consideraţie în conflictele medico-legale judiciare. Anxietatea preoperatorie este un factor de risc pentru dureri postoperatorii intense după chirurgia abdominală, mamară şi, de asemenea, este un factor de risc pentru cronicizarea durerii postoperatorii.
Factorii intraoperatorii
Intervenţiile chirurgicale majore sunt, de obicei, responsabile de dureri postoperatorii importante Leziunile neurologice nu sunt responsabile întotdeauna de durerea postoperatorie (doar 10% din pacienţi cu leziuni de nerv dezvoltă durere neuropată).
Durerea neuropată, exprimată clinic, este deseori pusă în prim-planul DPOP. Amploarea
intervenţiilor chirurgicale, precum şi durata lor sunt factori de risc clasici pentru DPOP. Complicaţiile postoperatorii şi necesitatea unei reprize chirurgicale sunt elemente agravante. Tehnica de anestezie nu pare a fi un ele-ment determinant.
Factorii postoperatorii
În cazul existenţei unei dureri preoperatorii, o durere postoperatorie in-tensă este predictivă
pentru DPOP. De asemenea, caracterul neuropat al percepţiei dureroase este un factor de risc cu pondere pentru DPOP. Durerea postoperatorie intensă, prost controlată, este, desigur, acompaniată de o recuperare funcţională dificilă şi reprezintă o sursă deinsatisfacţie (mai ales, dacă nu au fost luate în consideraţie aşteptările pacientului) şi o cauză a depresiei, care agravează durerea. Starea de frică în postoperatoriu, la fel şi dereglările de somn, sunt factori agravanţi pentru DPOP.
Elemente principale de luptă împotriva durerii cronice
Tratamentul durerii cronice implică prescripție de medicamente și terapie. Recomandarea
noastră este să consultați medicul dvs. curant înainte de a lua medicamente.
Unele tipuri de terapie ajută la reducerea durerii dvs.:
Fizioterapia (cum este stretching-ul)
Sporturile cu impact redus (cum sunt mersul pe jos, înotul sau bicicleta) pot ajuta la reducerea durerii.
Terapia ocupațională vă învață cum să vă adaptați ritmul dvs. zilnic.
Terapia comportamentală vă poate reduce durerea prin metode (cum este meditatia sau yoga) care vă ajută să vă relaxati.
Schimbările stilului de viață sunt o parte importantă din tratamentul durerii cronice. Renunțarea la fumat ajută prin faptul că nicotina din țigări poate face ca anumite medicamente să fie mai puțin eficiente.
Majoritatea tratamentelor pentru durere nu anulează complet durerea, dar reduc gradul de durere. Managementul eficient al durerii nu se rezumă pur și simplu la prescrierea unui tratament analgezic. Tratamentul durerii ar trebui să ia în considerare și simptomele asociate durerii. Din păcate, mulți pacienți consideră că tratamentul farmacologic este cea mai bună soluție pentru rezolvarea
problemelor de sănătate. Această concepție greșită trebuie înlocuită cu ideea că pacientul trebuie să participe activ pentru redobândirea stării de sănătate. Rezultatele, în cazul oricărui tratament, nu ar trebui să fie cuantificate numai în ameliorarea durerii, ci și într-o îmbunătațire a calitatii vietii.
Tratamentul nonfarmacologic ar trebui să fie primul pas în managementul durerii cronice. Îndepărtarea fricii, încurajarea pacientului să se descurce singur, folosirea măsurilor adaptative și orientarea atenției către simptomele asociate durerii sunt la fel de importante ca abordarea specifică a durerii.
Electroterapia transcutanată este reprezentată de: TENS (cea mai comună formă de electroterapie, în care stimulul electric este aplicat pe suprafața pielii) și de curentul interferențial, care penetreză în profunzime.
Activitatea fizică în aproape orice formă este esențială la toți pacienții cu afectiuni musculo– scheletale. Exercițiul fizic are multe efecte benefice atât asupra stării fizice, cât și asupra stării psihice la pacienții cu durere cronică. Activarea mecanismelor descendente inhibitoare este considerată a fi mecanismul de acțiune pentru ameliorarea durerii pentru multe din aceste tratamente. Scopul principal este păstrarea pacienților cu durere cronică activi fizic cât mai mult timp posibil. Inactivitatea este dăunătoare, în ciuda ameliorării temporare a simptomelor.
Exercițiul terapeutic poate fi clasificat în:
exerciții de mișcare;
exerciții de întindere;
exerciții de creștere a forței musculare;
exerciții condiționat cardiovasculare.
antrenamentul funcțional
Durerea cronică poate limita chiar și cele mai simple activitățile zilnice. Activitatea funcțională
este la fel de importantă ca și efectuarea unui program de exerciții fizice zilnic. Ridicarea, transportul, împingerea, tragerea, îndoirea, dexteritatea digitală și manipularea sunt toate exemple de mișcări funcționale care sunt folosite zilnic. Activitățile de agrement sunt incluse în această categorie. Capacitatea de a efectua un nivel mai ridicat activități de agrement servește mai multe scopuri: socializarea, utilizarea în mod activ a timpului și crearea unei stari de bine.
TRATAMENTUL FARMACOLOGIC
Tratamentul farmacologic are ca principiu utilizarea medicamentelor în doza cea mai mică și
pentru cel mai scurt timp posibil, pentru a reduce efectele secundare. Cuprinde în principal medicamente din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene și a antialgicelor.
Tramadolul Datele experimentale pe modele animale de durere inflamatoare şi neuropată sugerează un efect antihiperalgezic al tramadolului. În acelaşi timp, datele obţinute în context clinic la om sunt contradictorii. Cel puţin, au fost constatate: lipsa efectului antihiperalgezic după o anestezie cu remifen-tanil/ketamina, creşterea pragului nociceptiv după cezariană, prezenţa efectului antihiperalgezic în cazul asocierii cu diclofenac.
Clonidina, administrată intratecal Clonidina, administrată intratecal în doze mari (300 µg), s– a dovedit a fi eficientă în reducerea hiperalgeziei pericicatriceale după intervenţii pe colon, cu impact pozitiv în sensul reducerii incidenţei durerii cronice postchirurgicale. Însă calea intratecală de administrare a clonidinei nu per–mite utilizarea ei pe larg.
Lidocaina, administrată intravenos Anestezicele locale, administrate peridural sau perineural, manifestă un efect antihiperalgezic. Lidocaina, administrată intravenos în perioada perio– peratorie, a fost utilizată în calitate de remediu antihiperalgezic în baza unei ipoteze precum că l-ar avea. Până acum, doar un singur studiu, efectuat la om, a analizat efectul lidocainei, administrate intravenos, asupra hiperalgeziei postoperatorii în chirurgia ortopedică. Rezultatele
au fost negative.
acetaminofenul rămâne analgezicul cel mai frecvent utilizat pentru gestionarea durerilor musculo-scheletale, deși se pare că pacientii preferă antiinflamatoarele nonsteroidiene (AINS). Acetaminofenul, în combinație cu alți agenți, cum ar fi codeina sau tramadolul, poate determina un risc cumulat pentru supradozarea acetaminofenului atunci când pacienții continuă să utilizeze suplimentar aceste medicamente contrar recomandărilor.
antiinflamatoarele nonsteroidiene tradiționale și cele de ultimă generație au jucat un rol important în managementul durerii, mai ales în combaterea inflamației. Acești agenți sunt însă recunoscuți acum pentru faptul că se asociază cu efecte adverse grave asupra tractului gastro– intestinal, rinichilor, ficatului și sistemului cardiovascular. În prezent, orice utilizare a acestora se face cu recomandarea de a fi administrati doze minime și timp cat mai scurt
Medicamente opioide oferă cea mai bună analgezie pentru aproape orice durere, dar utilizarea lor este limitată de efectele secundare imediate, precum și în ceea ce privește siguranța pe termen lung.
medicamentele adjuvante pot fi definite ca agenți a căror funcție principală nu este ameliorarea durerii, ci modificarea percepției durerii de către pacient. Deși au fost utilizate inițial în managementul durerii neuropatice, s–a dovedit ulterior că ar avea un efect în fibromialgie, acest lucru crescând interesul în utilizarea lor în alte afecțiuni musculo-scheletale dureroase. Cele două clase de medicamente care au fost cel mai studiate pentru efectele analgezice sunt antidepresivele și anticonvulsivantele.
tratarea deficitului de vitamina D. Studii recente arată că un deficit de vitamina D poate contribui la durerile cronice. Vitamina D este vitală pentru absorbția fixarea calciului în oase și îmbunătățirea forței musculare. Pentru a avea o viata lunga si fara boli, alaturi de o dieta sanatoasa trebuie sa faci si sport. Mai exact, orice tip de activitate fizica. Gaseste cateva exercitii sau sporturi care te atrag si practica-le constant. Incearca sa faci sport de doua ori pe saptamana sau mergi pe jos cat de des poti.
Vă așteptăm să ne contactați pentru a afla cel mai bun mod de a va controla durerea.
BIBLIOGRAFIE
1. Chou R, Huffman LH (octombrie 2007). “Terapii nonpharmacologice pentru durerea cronică acută și cronică: o revizuire a dovezilor pentru un ghid al practicii clinice a Societății Americane de Pain / American College of Physicians” . Ann. Intern. Med . 147 (7): 492-504. doi : 10.7326 / 0003-4819- 147–7–200710020-00007 . PMID 17909210 .
2. Williams, Amanda C. de C .; Eccleston, Christopher; Morley, Stephen (2012–11-14). “Terapii psihologice pentru gestionarea durerii cronice (excluzând cefaleea) la adulți“. Baza de date Cochrane a evaluărilor sistematice . 11 : CD007407. doi : 10.1002 / 14651858.CD007407.pub3 . ISSN 1469-493X . PMID23152245
3. Jensen, M .; Patterson, DR (2006). “Tratamentul hipnotic al durerii cronice“. Jurnalul de medicină comportamentală . 29 (1): 95-124. doi : 10.1007 / s10865–005-9031–6 . PMID 16404678
4. Consumer Reports Sanatate Cel mai bun Buy Drugs ( în iulie 2012), „Utilizarea Opioidele pentru a trata:durerea cronică – comparând eficacitatea, siguranța și prețul ” (PDF) , opioide , Yonkers, New York :
Rapoartele consumatorilor , preluate 28 octombrie 2013
5. Dunn KM, Saunders KW, Rutter CM și colab. (Ianuarie 2010). Supradozajul și opioidele prescrise: Asociațiile pacienților cu boli cronice non-canceroase ” . Ann. Intern. Med . 152 (2): 85–92. doi : 10.7326/ 0003–4819-152-2–201001190-00006 . PMC 3000551 Liber accesibil . PMID 20083827. FDA.gov “Un ghid pentru utilizarea în siguranță a medicamentelor pentru durere” 23 februarie 2009
6. Daubresse M, Chang HY, Yu Y, Viswanathan S, Shah ND, Stafford RS, Kruszewski SP, Alexander GC
(octombrie 2013). “Diagnosticul ambulator și tratamentul durerii non–maligne în Statele Unite, 2000–
2010″ . Îngrijire medicală . 51 (10): 870-8. doi : 10.1097 / MLR.0b013e3182a95d86 . PMC 3845222 Liber accesibil . PMID 24025657
7. Carinci AJ, Mao J (februarie 2010). “Durerea și dependența de opiacee: care este legătura?“. Curr Pain
Dureri de cap Rep . 14 (1): 17–21. doi : 10.1007/ s11916–009-0086–x . PMID 20425210.
8. Starrels JL, Becker WC, Alford DP, Kapoor A, Williams AR, Turner BJ (iunie 2010). Revizuirea sistematică: acorduri de tratament și teste de droguri pentru reducerea consumului de opiacee la pacienții cu durere cronică “. Ann. Intern. Med . 152 (11): 712–20. doi : 10.7326 / 0003-4819-152–11– 201006010–00004 . PMID 20513829.
9. King SA (2010). “Linii directoare pentru prescrierea opioidelor pentru durerea cronică” . Psihiatrul timpurilor . 27 (5): 20.Munir MA, Enany N, Zhang JM (2007). “Analgezice nonopioide”. Med. Clin. North Am . 91 (1): 97– 111. doi : 10.1016 / j.mcna.2006.10.011 . PMID 17164106.
10. Ballantyne JC; Gao, Y.-J .; Sun, Y.–G .; Zhao, C.-S .; Gereau, RW; Chen, Z.–F. (2006). “Opioide pentru
durere cronică nonterminală“. Sud. Med. J. 99 (11): 1245–55. doi : 10.1097 / 01.smj.0000223946.19256.17. PMID 17195420.